Oamenii lui Dumitru Toma angajați la Prefectura Vrancea sunt Adrian Crețu – purtător de cuvânt și Claudia Serafimciuc – subprefect. Primul se consideră un fel de eminență cenușie în materie de promovare iar cealaltă un geniu juridic. Dacă despre Crețu nu avem ce să spunem, fiind un personaj destul de șters și cam certat cu săpunul, am aflat că domnișoara subprefect, după ce i-a trecut glonțul pe la ureche (noroc de pandemie că nu a mai fost schimbată) ca să își plătească datoria morală, s-a gândit să facă puțină campanie electorala. Și uite așa, fără niciun stres, a început să coordoneze de câteva zile reprezentanții PNL din birourile electorale, lăudându-se că legea este numai pentru alții, nu și pentru PNL. Mai exact, domnișoara subprefect se lăuda că a cerut Biroului electoral județean să constate că legea este încălcată doar în localitățile unde nu a fost extras din urna omul de la PNL! Acolo unde PNL a avut noroc, legea nu trebuie aplicată!
Ceea ce nu știe șefa de echipă PNL este că încetarea mandatului de subprefect la pachet cu cel de secretar de comună, funcție din care a fost promovată, este sancțiunea cu care se poate alege pentru că face campanie electorală. Ambele funcții sunt incompatibile cu activitatea de partid sub sancțiunea destituirii din funcția publică.
Noi le-am mai zis celor din prefectura că unde e lege nu e tocmeală, dar nu ne-au crezut și uite așa, vom asista la pierderea funcției a încă unui penelist.
