PNL ÎȘI BATE JOC DE SERVICIILE SOCIALE!!!

PNL ÎȘI BATE JOC DE SERVICIILE SOCIALE!!!

Ipocrizia și neghiobia guvernării PNL sunt pe zi ce trece mai stridente. Faptul că singura lor preocupare este să cumpere centralizat pe bani mulți, la prețuri exorbitante  materiale sanitare consumabile de cea mai proastă calitate, este notoriu, iar batjocura la adresa românilor materializată în ședințele de guvern în acte normative este evidentă .
În Vrancea, la fel ca în toată țara, lucrătorii din centrele de asistență socială, după ce au fost denigrați, umiliți,  după ce li s-a refuzat testarea, după ce au fost nevoiți să stea departe de familii săptămâni la rând, primesc în batjocura un stimulent de risc în valoare de 1150 lei pentru întreaga perioadă a stării de urgență și a stării de alertă.
Scamatorul ministru de finanțe a ajuns să îndatoreze țara cu 1000 de euro/secundă – 15 Miliarde de euro, în șase luni – și a mai luat și din banii copiilor instituționalizați și ai persoanelor cu handicap, Direcţiile Județene de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Galaţi rămânând fără banii de salarii şi utilităţi după ce guvernul PNL a decis reducere fondurilor alocate din sumele defalcate de TVA.
Conform legii, bugetul DGASPC este asigurat în proporţie de 90% de autorităţile centrale, iar diferenţa de 10% reprezintă obligaţia Consiliului Judeţean , care în Vrancea a asigurat inițial banii necesari până la sfârșitul anului.
În condițiile în care Guvernul a obligat DGASPC să suporte din bugetul propriu cheltuielile pentru prevenirea și combaterea epidemiei de COVID 19, se impune o rectificare bugetară, pe care guvernul PNL nu pare preocupat să o facă prea curând!
Peste 1650 de copii instituționalizați și persoane cu handicap din județul Vrancea vor rămâne fără sprijin? Peste 1200 de angajați DGASPC Vrancea nu vor mai avea bani de salarii? Ce consecințe vor fi?
Guvernul  și instituțiile deconcentrate din Vrancea nu răspund la întrebări și nu dau socoteală! Rămâne întrebarea: PNL, UNDE-S BANII???

Sursa foto: Facebook.

Author Image
Vranceanu Ionel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *