Exclusiv! Cum să faci afaceri cu statul și să te dai lebădă că ești curat ca lacrima, made by Cristinel Irimia!

Exclusiv! Cum să faci afaceri cu statul și să te dai lebădă că ești curat ca lacrima, made by Cristinel Irimia!

Știm că la acest moment, fostul consilier județean, vicepreședinte PNL VranceaCristinel Irimia, este verificat de ANI cu privire la banii pe care i-a câștigat și i-a declarat în ultimii ani în calitate de ales local. Deși el s-a agitat ca un sifon încercând să convingă opinia publică de faptul că nici usturoi nu a mâncat și nici gura nu-i miroase, se pare că inspectorii ANI sunt ușor ”derutați” de când au început să calculeze sumele declarate de vicepreședintele liberal.

Astfel, sursele noastre ne-au povestit că va fi extrem de interesant cum va explica Irimia că a uitat să declare în 2018 tot ce a câștigat în 2017, iar datele financiare din 2019 sunt, de asemeni, ”ascunse de popor”. 

Dar pentru că transparența este un cuvânt atât de îndrăgit de peneliști, suntem convinși că atât Irimia cât și senatorul PNL de Vrancea Toma Cătălin nu se vor supăra că publicăm pe ce au cheltuit ei banii românilor. Și pe principiul la vremuri noi metehne vechi, se pare că Irimia a încercat să ascundă de ochii curioși ai presei contractele cu statul din care tot suge de câțiva anișori.

Analizând ultima declarație de interese depusă de Cristinel Irimia în 2019, am văzut că acesta nu a mai spus nimic de SC MEDIA VEMO SRL (firma pe care a deținut-o de la înființare din 2011) și, curioși din fire, am făcut niște săpături care ne-au arătat că, la începutul anului 2019 Irimia a trecut firma pe care o deținea, pe numele surorii lui, Carmen Mihaela Sporea. Mai exact, a cedat 90% din acțiuni surorii sale iar 10% unei foste subalterne, Bențea Ana Maria

Interesant este faptul că, deși în acte firma SC MEDIA VEMO SRL aparține surorii, datele de contact sunt tot ale frățiorului Cristinel Irimia. Bun! Mai departe! Același Cristinel Irimia și aceeași firmă SC MEDIA VEMO SRL s-au înfruptat din banul public în 2017 mai mult decât l-a lăsat inima pe Irimia să declare, deși era obligat de lege să spună tot. Astfel, nici în declarația de avere și nici în cea de interese completate pentru anul fiscal 2017, pe vremea când încă era consilier județean, Irimia nu a trecut toate contractele cu Casa de Cultură Odobești (de la care suge bani albi pentru zile negre de ceva anișori) și nici contractele cu trei GAL-uri vrâncene care sunt finanțate din bani europeni. Deși în modelul de declarație de interese se precizează clar că în calitate de persoană publică trebuie să declari toți banii câștigați, GAL-urile Ținutul Viei și Vinului, Podgoria Panciu și Siretul Verde nu au fost menționate cu toate că de la fiecare în parte, Irimia a câștigat câte 6000 RON. Bine, nu este cazul să vă mai spunem că cele trei GAL-uri conduse de liberali, au fost atât de mulțumite de serviciile firmei lui Irimia că au continuat să pompeze bani în firma și după ce ea a trecut la surioara sa. Și pentru ca banii să rămână în familie, în același an de grație 2019, și primarii PNL din Vrancea au simțit subit nevoia să încheie contracte de publicitate cu firma surorii lui Irimia! O firmă fără angajați, cu sediul într-un apartament din Focșani! 

Compania Media Vemo S.R.L. a încheiat 11 contracte de achiziții publice in valoare totală de 28.220,00 RON.

Ce nu întelege vicepreședintele PNL Irimia este că treaba cu declarațiile de avere este foarte serioasă și că este atrasă răspunderea penală pentru falsul în declarații dacă uiți să scrii că ai cedat o firmă pe care ai deținut-o, dacă omiți să scrii cui ai dat-o, pe câți bani etc., ca să nu mai spunem de contractele uitate cu GAL-urile. De altfel, nici numele firmei care are sediu în bucătăria lui Irimia și îi plătește acestuia 6000 EURO nu este dezvăluită.

Așadar, vom afla dacă Irimia a vrut să ascundă contractele cu statul, sau doar nu cunoaște legislația (el fiind jurist)! Doar așa se explică inclusiv faptul că nu a declarat toate contractele încheiate nici cu Senatul României, prin senatorul Cătălin Toma, același senator de la care Cristinel Irimia ia și salariu de consilier! 

Însă, ca să nu rămână niciun gol în cv-ul financiar al vicepreședintelui PNL Vrancea Cristinel Irimia, candidat la funcții de demnitate publică în Vrancea, credem că toată lumea trebuie să afle că în perioada în care încă mai era consilier județean senatorul Toma nu îi plătea doar salariu ci avea și contracte cu firma lui Irimia. Ba mai mult, în 2019, convins că vrâncenii nu mai au cum să afle detaliile financiare ale celor doi,  suma lunară vărsată în conturile firmei surorii lui Irimia s-a umflat de aproape 6 ori. Și uite așa, pe lângă simbrie, Irimia s-a mai ales ”în familie” cu încă 7000 lei, doar în 2019, din contractele cu Senatul. Iar povestea continuă și în 2020, ceea ce ne face să credem că ”articolele” publicate pe site-ul pe care îl administrează nu sunt făcute ”din convingere” pentru partid, ci contra-cost. Cât de ipocrit poți să fii să vorbești de alții cand tu însuți te înfrupți pe ascuns din același buzunar larg al statului cu câteva zeci de mii de EURO. 

Mai pardon!

Și iată cum ”idioții și proștii” care nu puteau să își facă un ziar – cuvintele aparțin exclusiv lui Cristinel Irimia (detalii aici) au aflat că acele câteva sute de euro, cât ar costa să publici o fițuică în care să înjuri pe cine nu îți place, pot veni direct de la stat, sub umbrela unui contract de mentenanță și publicitate! 

Dar aceiași ”idioți și proști” se vor distra copios când Cristinel Irimia va da cu subsemnatul pe la diferite organe să explice cum și în ce fel este cu averea lui dar mai ales când nu se va mai regăsi pe nicio lista de candidați la alegerile locale pentru că, corul de subrete din partidulețele locale care s-au decis să sugă de la PNL, au decis în cadrul alianței lor, că nu va fi susținut pentru funcții publice niciun personaj care are facturi și contracte ascunse publicului.

Pardon monșer, dar minciuna are picioare scurte!

Despre afacerile lui Cristi Irimia s-a scris si aici – Lăsați copiii să fie manevrați de mine! – Blog Dela0.

Sursa foto : Vrancea Media

Author Image
Vranceanu Ionel

1 thought on “Exclusiv! Cum să faci afaceri cu statul și să te dai lebădă că ești curat ca lacrima, made by Cristinel Irimia!

  1. Bai baiatule, iote cum vedem si noi ce jmecher este Irimia. Cand v-am mai scris ca suge bani multi…..Si o sa vedeti ca baietica asta vrea sa ajunga prefect. A zis ca si Rares Bogdan a fost jurnalist si uite acum unde a ajuns. Si cucoana Firea…Asa ca el de ce nu? si are dreptate. Este la fel ca cei doi, doar creierul ii lipseste si un coeficinet de inteligenta macar aproape de mediu. Dar ce conteaza, peneleul guverneaza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *