Deși se vrea Arhanghel, Toma Cătălin ia tot mai mult înfățișarea unui înger căzut! Episodul II– BUNĂSTAREA  VRÂNCENILOR!

Deși se vrea Arhanghel, Toma Cătălin ia tot mai mult înfățișarea unui înger căzut! Episodul II– BUNĂSTAREA VRÂNCENILOR!

Toma a ocolit  cu grație în gargara săptămânală, subiectul pensiilor și alocațiilor despre care Orban a spus cu subiect și predicat că nu are de gând să le majoreze prea curând! Așa cum era de așteptat nu a fost capabil să își asume faptul că PNL-ul se opune majorării indemnizațiilor la care pensionarii și copii acestei țări au dreptul, conform legilor în vigoare!

A încercat însă, patetic să acuze PSD-ul de răul pensiilor speciale, când  tot spațiul public abundă în date care demonstrează  ca la proști că EI, PNL-iștii au fost promotorii și susținătorii acestui tip de beneficii!!!

Mai laudă Toma performanțele fratelui de suferință Ștefan “Grindă”, deputatul- ministru, care cu chiu cu vai reușește să mai spele din rușinea incompetenței cu care trage în jos guvernarea, semnând câte unul din contractele pentru investițiile de anvergură lăsate de PSD în faza de licitație. (stadiul investițiilor aici)

Toma face apologia investițiilor publice și a banilor ce or să vină cândva în viitor în Vrancea, după ce ei peneliștii vor câștiga alegerile și banii și funcțiile toate!!! Banii vor fi aduși de ei, sfinții peneliști, în căruțe aurite pe care le vor descărca cu generozitate în fata primăriilor! Adică,  gargară ieftină!!!

Ce nu îndrăznește Toma este  să recunoască bărbătește, că după ce au încercat să stopeze toate investițiile aflate în derulare (tocmai pentru a putea invoca în campanie incompetența actualelor administrații majoritare PSD!), suma adusă în Vrancea  de PNL, sub guvernarea PNL, este fix  0 (barat!) ! În Vrancea nu a intrat până azi niciun ban contractat cu  guvernul Orban  pentru investiții, ci numai banii deja antamați în guvernările PSD! Ce era de demonstrat se demonstrează prin cifre, negru pe alb, dincolo de declarațiile politice! 

Ca un opozant de meserie ce este, Toma  a luat la puricat munca edililor vrânceni pe care o critică și o descalifică public, omițând că primarii PNL au la această dată aceleași probleme ca și cei de la PSD . Nu menționează deloc,  cum el , senatorul de Vrancea și membru al partidului aflat de peste 8 luni la guvernare nu a reușit să promoveze și să implementeze în cei 4 ani de huzur, niciun proiect politic, în sprijinul românilor și al vrâncenilor care prin votul lor i-au dat ocazia să mănânce o pâine albă și să urce de la statutul de primar de comună la cel de senator!

În condițiile date, poate ar fi cazul ca alt primar care a muncit în campaniile aducătoare de beneficii pentru șefii de organizație să pretindă în acest an locul de senator de pe listă, că Toma pare să-și fi făcut plinul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *