Cine se încălzește pentru a doua funcție de subprefect al județului Vrancea! Funcțiile de conducere insuficiente pentru a mulțumi activul de partid PNL Vrancea

Cine se încălzește pentru a doua funcție de subprefect al județului Vrancea! Funcțiile de conducere insuficiente pentru a mulțumi activul de partid PNL Vrancea

Sursele noastre ne-au spus că peneliștii sunt nemultumiți că, pentru funcțiile publice se încălzesc exclusiv oamenii lui Ion Ștefan, persoane care nici măcar nu au carnet de membru de partid și care nu au muncit în campanii.

Ultima știre vine de pe linia prefecturii unde se pare că Ion Ștefan este nemulțumit că prefectul și  subprefecta Seramficiuc  nu au reușit să dea niciun aviz de nelegalitate lui Oprișan. Așa că, statul de funcții al Instituției prefectului județului Vrancea o să fie mărit cu încă un post plătit din banii noștri, pentru el încălzindu-se actualul director de cancelarie al lui Berbece, Cristina Mihalcea. Ceea ce nu se știe despre Mihalcea, în afara postărilor agresive de pe rețelele de socializare la tot ce este non PNL, este că cel care a solicitat aducerea ei din Primăria Focșani la Prefectură este nimeni altul decât Ion Ștefan, zis Grindă. Problema doamnei în cauză este că stă cam prost cu interpretarea legii pentru că altfel nu și-ar fi periclitat funcția publică unde era plătită foarte bine pentru un post vremelnic. Astfel, ea a solicitat primarului Misăilă să îi aprobe suspendarea după care s-a angajat pe o funcție contractuală de director de cancelarie la prefectul Berbece, deși legea nu îi permitea, aceasta fiind considerată situație de incompatibilitate care se sancționează cu încetarea de drept a funcției publice. De altfel,  ANI a transmis redacției noastre încă de la începutul anului că doamna Mihalcea nu avea voie să se suspende de pe funcția de jurist de la primărie iar prefectul să o angajeze. 

Astfel, ANI a explicat faptul că în cazul în care intervine suspendarea raportului de serviciu al unui funcționar public, calitatea de funcționar public nu încetează, ori pe perioada suspendării raportului de serviciu, funcționarul public nu poate ocupa o funcție publică sau contractuală, remunerată sau neremunerată, într-o altă autoritate sau instituție publică potrivit art. 94 alin.(2) lit.a) din Legea
nr.161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Așadar, așteptăm curioși să vedem cum va gestiona primarul Misăilă această speță, având în vedere că reincadrarea juristei pe post la Primăria Focșani pentru a se putea detașa pe funcția publică de subprefect ar fi o ilegalitate. 

Dar mai mult, suntem curioși cum vor interpreta juriștii din MAI și ANFP o astfel de situație.

Sursa foto: Prefectura Vrancea

Author Image
Vranceanu Ionel

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *