Aeronava de linie ucraineană care s-a prăbușit miercuri la scurt timp după decolare de pe aeroportul din Teheran, toate cele 176 de persoane aflate la bord pierzându-și viața, a luat foc înainte de contactul cu solul, potrivit unui raport inițial al anchetatorilor, citat de Reuters.
Raportul, realizat de aviația civilă iraniană, a citat martorii aflați la sol și dintr-o aeronavă care zbura la mare altitudine, spunând că avionul era în flăcări în timp ce se afla în aer, potrivit Mediafax.
Avionul Boeing, construit în urmă cu trei ani, care a avut ultima revizie pe 6 ianuarie, a întâmpinat o problemă tehnică la scurt timp după decolare și a încercat să se îndrepte către un aeroport din apropiere înainte de a se prăbuși, se arată în raport.